Iarnă, frig, luminițe și inevitabilul Târg de Crăciun, startul sărbătorilor de iarnă, ar zice unii.

Îl cunoști prea bine, este acolo în fiecare an, așteptându-te să îl vizitezi. Dacă nu te-ai aventurat până acum la asta, îți voi da astăzi 5 motive pentru care trebuie să mergi la Târg, într-una din putinele zile rămase până la Crăciun.

Cel mai bun vin fiert și cea mai bună ciocolată caldă

Cam despre asta este vorba iarna – licori magice care sa te încălzească. Târgul este locul potrivit pentru a le găsi și savura pe cele mai bune, împreună cu cineva drag. Sunt atât de aromate încât te vor duce cu gândul la filmele americane difuzate de Crăciun, în care o bătrânică stă la geam și privește luminițele, cu o ciocolată caldă alături. Doar că tu esti în București și încerci să te bucuri de lucrurile mici, mă rog… ipotetic vorbind, căci instalațiile târgurilor de Crăciun se văd și de pe Lună. Ok!?

Savurează-ți licoarea încet și liniștit, ai grijă să nu te frigi sau pătezi și bucura-te cu cei dragi de aroma aceasta specifică sărbătorilor de iarnă. Este minunat!

Multe chestii comestibile cu gust de Crăciun

Dacă tot am vorbit despre băuturi, trebuie să vorbim și despre mâncare.

Târgul de Crăciun este un fel de rai al gurmanzilor. Turtă dulce, dulciuri de casă, jumări și cu puțin noroc chiar și niște sarmale. Hai că ți-am făcut poftă, este?

Găsești vrute și nevrute, toate având gustul autentic al Crăciunului din copilărie.

De ce să te mai rogi de vecinu’ care taie porcul în fața blocului să îți dea niste sorici, când poți găsi tot ce vrei la târg? Sau de ce să îți strici manichiura frământând cozonaci, când unii delicioși te așteptă deja la târg, gata ambalați și pregătiți să îți impresioneze mătușa exigenta?

Muzică mișto… cu puțin noroc

Sincer, dacă dai un search înainte, s-ar putea să ai parte de o experiență chiar plăcută. Sunt mulți artiști râvniți care urcă pe scenă zilele acestea.

Totuși, ținând cont de faptul că sunt concerte la care nu se percepe nicio taxă, s-ar putea să nu îți placă aglomerația generată. Recomandarea mea este să te pregătești concomitent pentru distracție și înghesuială. Macar așa nu o să îți fie frig. Enjoy it, îți vei face prieteni noi și vei avea cu cine să ai cu cine să împarți vinul ăla fiert.

Decorațiuni și cadouri handmade

Deci, suntem în pragul Craciunului… sau al falimentului – după cum preferi să îi spui.

Scenariul este simplu: toata lumea așteaptă cadouri dar tu nu ai nicio idee. Ei bine, la târg o sa găsești multe lucrui lucrate cu dragoste care pot reprezenta un cadou mai special.

Nu, nu mai cumpăra chestii nefolositoare și scumpe, cumpără cadouri de suflet, facute cu suflet.

O să îți fie greu de ales, fiecare obiect va spune câte o poveste, iar tu va trebui să o premiezi pe cea mai bună luând-o acasă.

În afara faptului că vei câștiga premiul pentru cel mai îndragit cadou, ai să vezi ce satisfacție vei avea atunci când știi că ai susținut un meșteșugar sau tânăr artist, cumpărând ceea ce el produce cu atât de mult suflet.

Cât despre decorațiuni, îți zic doar că târgul de Crăciun este locul potrivit în care trebuie să ajungi dacă vrei un brad diferit anul acesta. Bradul tău va fi cu siguranță unic, iar prețul decorațiunilor va purta în el numai sentimente pure, amprente de suflete și ore de migală și dăruire din partea creatorilor de frumos. Eu zic că această hrană a sufletului merita fiecare bănuț în parte…

Ambasada lui Moș Crăciun, întâlnirea cu elfii și distracții pentru toată familia

Târgul acesta aduce multă bucurie mai ales în sufletul celor mici, dar și a celor mari deopotrivă. Niciodată nu ești prea mare pentru a-l întâlni pe Moș Craciun.

Dacă vrei să te simti din nou copil, sau vrei să aduci magia sărbătorilor în sufletul copilului tau, trebuie să știi că Moș Crăciun se află la târg și așteaptă vizite în Ambasada sa.

Moșul este mai evoluat acum, face poze cu toată lumea și a învățat limba română. Este acolo să asculte dorințe, poezii și cântecele, veșnic verde, la fel ca și bradul.

Pe lângă întâlnirea cu Moș Craciun, există acolo și niste elfi dornici de joacă, vorbă și cântat. Ajutoarele Moșului sunt pregătite să îți întâmpine copilul în cel mai autentic mod.  De asemenea, cei mici își vor putea lăsa scrisorile cu dorințe în căsuță postală a Moșului.

În aceeași atmosferă de bucurie nemărginită există și un patinoar în aer liber pentru întreaga familie, dar și un carusel dedicat celor mici.

Bonus – Boost your Instagram

Pentru că se aproprie sărbătorile, voi fi mai darnică și îți voi da și al 6-lea motiv.

Este vorba despre cât de instagramabil poate fi târgul ăsta de Crăciun. Luminițe, brad de 30 de metrii, decorațiuni sclipitoare, nu stiu cum sa ti spun, dar locul ăsta e un fel de studio foto in aer liber.

Ai ocazia să ți faci niste poze de efect, în ton cu vremea și atmosfera de afara. Gândește-te cât de bine va arăta o poza cu tine, lângă un brad de 30 de metri super luminat, în timp ce îți bei liniștit ciocolata caldă. Rupe Instagramul, este? Așa ziceam si eu…

Deci? Ce mai stai!? Fă-ți timp până pe 25 decembrie și du-te să vizitezi târgul de Crăciun. Este o experiență frumoasă, ce te aduce mai aproape de amintirile din copilărie. Totuși, nu îți uita portofelul acasă, rasfățul ăsta costă… și încă multicel.

Distractie plăcută, aștept să îmi împărtășești poze și păreri în direct, de la locul crimei, pardon, al târgului.