Cine nu își amintește primul 10 olimpic, primit de Nadia Comăneci? Dacă nu ai trăit pe vremea aia, precis îl știi din reclame și ai dat fuga pe YouTube să vezi momentul, încărcătura și mirajul unui astfel de eveniment. Sau poate îți amintești de Ilie Năstase și reușitele lui de la Roland Garros.

Dar ce știm cu adevărat despre sportul românesc, despre tir, haltere, gimnastică rugby sau înot? Ei bine, adevărul este că tinerele generații nu cunosc momentele istorice și puțini sunt cei care le-au trăit și le mai povestesc în ziua de astăzi. Televiziunile relatează doar senzaționalul prezent și de cele mai multe ori, latura acestuia este una negativă. Ne-am pierdut respectul pentru noi înșine ca popor și nu putem aștepta mai mult nici de la străini. Realitatea este că din 1918 , de la Marea Unire, și până în prezent, o țară mică, cu posibilități reduse, care a investit relativ puțin în sport, față de alte națiuni, a reușit prin sportivii săi, performanțe greu de atins și de depășit de alții, pe parcursul timpului. O spune istoria și nu subiectivismul meu. Am încropit un top 10 al celor mai memorabile momente din sportul românesc, să ne aducem aminte împreună de cât de frumoși au fost oamenii din spatele acestora și să îi prețuim cum se cuvine.

  1. Începem cronologic, cu anul 1924, când România, la doar 6 ani de la Marea Unire, câștigă prima medalie olimpică. Bronzul la Jocurile Olimpice de la Paris, adusă de echipa națională de rugby. Și atunci, ca și în prezent din păcate, investițiile pe care le făcea statul în sport erau minime. Puții sunt cei care știu că membrii echipei de rugby au suportat cheltuiala transportului din buzunarul propriu, călătorind cu trenul la Paris, la clasa a II a.
  2. În 1952 vine aurul olimpic pentru România, la tir, câștigată de Iosif Sîrbu, la Jocurile Olimpice de la Helsinki. Iosif Sîrbu este și multiplu camion național și o figură sportivă bine cunoscută și respectată în Balcani.
  1. Ne îndreptăm cu pași repezi înspre 1957. O știți pe Iolanda Balaș? Este cea care a dominat săritura la înălțime timp de 10 ani! În finala Jocurilor Olimpice de la Roma, în 1960, Iolanda a concurat singură, depășind record după record, după ce concurentele sale nu au epuizat toate încercările regulamentare. Are la activ 150 de întreceri consecutive în care a câștigat! Asta da supremație sportivă!
  2. Ajungem la Ilie Năstase, devenit personaj de-a lungul timpului, dar căruia nu îi putem contesta abilitățile sportive. Printre cele 57 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câștigat de-a lungul carierei sale se numără și US Open în 1972, respectiv Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat de asemenea de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975.
  3. Ivan Paztaichin, deține supremația la caiac canoe la nivel mondial timp de 20 de ani. Are la activ 5 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară (Mexico 1968, Munchen1972, Montreal 1976, Moscova 1980 si Los Angeles 1984), de unde a venit încărcat cu 7 medalii, dintre care 4 de aur și 3 de argint. Asta nepunând la socoteală cele 22 de titluri câștigate la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale.
  1. Nadia Comăneci, supranumită ”zeița de la Montreal” este probabil, cea mai cunoscută figură sportivă din România. Primul 10 din istoria gimnasticii este supremul atribuit vieții sale de sportiv. Obține de 7 ori scorul perfect la această ediție a Jocurilor Olimpice, din 1976 și aduce acasă nu mai puțin de 3 medalii de aur, una de argint și una de bronz. Un moment memorabil, care face înconjurul lumii și în ziua de azi.
  2. Nu putem trece mai departe fără să ne aducem aminte de anul 1984, Jocurile Olimpice de la Los Angeles, de unde sportivii noștri au venit cu 53 de medalii, din care 20 de aur! Cele mai multe titluri câștigate de noi la o ediție a jocurilor olimpice (haltere, lupte, înot, canoe, tir, canotaj, atletism).
  3. Nu uităm de fotbal și ne amintim cu nostalgie de momentul în care milioane de români care au sărbătorit alături de Steaua, în 1986 Cupa Campionilor Europeni. Dar și de succesul Echipei Naționale de Fotbal din 1994, de la Cupa Mondială din SUA, unde am reușit performanța de a ajunge în sferturile de finală, cu echipa lui Hagi, Răducioiu și Dumitrescu. Ce mai fotbal se juca atunci, câtă dedicare!
  4. Din evenimentele memorabile contemporane îmi revine în minte și atletismul practicat de Gabriela Szabo. Desemnată în 1999 cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei, cu două recorduri mondiale și de patru ori campioană mondială la atletism, rețin și acum cu plăcere momentele când o urmăream cu sufletul la gură din fața TV-ului.
  1. Nu o puteam uita pe Simona Halep care, mai presus de palmaresul impresionant pe care îl deține, reprezintă cea care a reușit să ne redea încrederea în sport să ne repună pe harta marilor competiții de gen. Îi cunoaștem cu toții ascensiunea, motiv pentru care nu am să mai enumăr titlurile câștigate.

 

În spatele tuturor momentelor pe care le-am enumerat mai sunt multe altele la fel de impresionante. Menirea clasamentului meu nu este de a pune în umbră ceilalți sportivi, ci de a reda ce e mai memorabil.

Concluzionând, putem vedea că în spatele momentelor de care suntem cu toții mândrii, au stat oameni, de fapt, super oameni care în pofida provenienței, a unui regim totalitar și a lipsurilor, au făcut lucruri excepționale mânați de pasiunea pentru sport și de ambiția pe care fiecare dintre noi ar trebui să o avem. Sunt oameni care nu s-au lamentat ci au atins excelența, făcând de cele mai multe ori, din neajunsuri, scări către succes. Dacă am reuși să revenim la această mentalitate de învingători, am aduce ambasadori în toate domeniile posibile. Nu credeți?