De-a lungul anilor s-au remarcat mulți oameni prin prisma inteligenței lor și a IQ-ului ridicat pe care îl aveau. Chiar dacă vorbim despre genii cunoscute de majoritatea persoanelor, cum ar fi Albert Einstein, ori de alți intelectuali mai puțin cunoscuți, există câteva detalii interesante despre aceștia pe care nu multă lume le știe.
Astfel, în acest articol vom vorbi despre câteva dintre geniile lumii, mai exact vom afla câteva informații mai puțin cunoscute despre viața acestora.

 

Leonardo Da Vinci

Unul dintre cei mai buni și cunoscuți pictori ai lumii, Da Vinci s-a născut pe 15 aprilie 1452 și face parte dintre cei mai deștepți oamenii ai vremii sale, având un scor al IQ-ului de aproximativ 220.
Un lucru mai puțin cunoscut despre acesta este că pictorul era vegetarian, un fapt neobișnuit în acea perioadă. Leonardo considera că uciderea animalelor și cea a oamenilor sunt la fel, astfel nu dorea să participe la acest lucru prin consumul de produse din carne.
Da Vinci a fost printre primii italieni care a folosit vopsele pe bază de ulei, în locul celor pe bază de ou. Astfel, a putut să lucreze mai mult timp la un tabloul. Totodată, acesta și-a realizat și câteva rețete proprii de culori.

Isaac Newton

Născut pe 4 ianuarie 1643 în Anglia, a avut un IQ de 190. Pe lângă matematică sau știință, acesta a studiat în amănunt biblia, scriind mai mult despre religie decât despre cele două științe care l-au făcut cunoscut.
De asemenea, în anul 1705, el a primit onoarea de cavaler de la regina Anne, fiind cunoscut ulterior sub numele de „Sir Isaac Newton“.


Albert Einstein


Acesta s-a născut pe data de 14 martie 1879 și a avut scorul IQ-ului de 160. Einstein a avut rădăcini evreiești, nefiind însă o persoană religioasă. Astfel că, după moartea președintelui israelian de atunci, Chaim Weizmann, în 1952, guvernul tării i-a oferit geniului postul de președinte. Albert Einstein a refuzat oferta, având vârsta înaintată de 73 de ani.
Acesta a avut o fiică nelegitimă pe nume Lieserl, născută în 1902, a cărei mamă era Mileva Maric. Einstein nu ar fi văzut-o niciodată pe fată, care ar fi murit după un an de scarlatină, fiind totodată pusă pe o listă de adopții. Un an mai târziu, cei doi s-au căsătorit și au mai avut încă doi băieți.
Câțiva ani mai târziu s-a produs o ruptură între Albert și Mileva, care s-a definitivat cu un divorț. Apoi, în 1919, Einstein s-a recăsătorit cu verișoara sa, Elsa Lowenthal. Cei doi erau veri maternali, mamele lor fiind surori. Totuși, relația dintre aceștia doi a început încă din 1912, în timp ce Albert încă era căsătorit cu Mileva.
După moartea sa, în 1955, creierul fizicianului a fost furat de către medicul legist care îi făcuse autopsia, Thomas Stoltz Harvey. Acesta l-a dus acasă la el, unde l-a păstrat într-un recipient, refuzând să îl predea autorităților și pierzându-și astfel jobul.


Nathan Leopold


S-a născut în Chicago, în anul 1904, și a avut un IQ de 210. Acesta a fost un copil-minune, rostind primele sale cuvinte la patru luni.
Totuși, acesta a fost un criminal care a ucis un băiat de 14 de ani, împreună cu un prieten de-al său, în 1924. În final, a fost închis timp de 33 de ani, pentru crimă.