În urmă cu mai bine de un an de zile, pandemia de COVID-19 bătea la frontierele țărilor rând pe rând. Boala a venit ca un fulger distrugător, fără ca cei mai mulți oameni să se gândească la efectele tulburătoare pe care acest virus le putea aduce omenirii. Panica, frica, agitația și aglomerația s-au instalat rapid în rândul oamenilor, odată ce pandemia lovea din toate părțile, toate statele.
Apariția virusului în România a fost precedat de intrarea țării în stare de urgență. Astfel, toată România a sfârșit carantinată timp de două luni, respectiv din martie, până în luna mai, iar activitatea din diverse domenii a fost stopată. Deși poate speram, la vremea aceea, și aveam încrederea mulți dintre noi, căci după lunile insuportabile petrecute între pereți, vom pune capăt pandemiei și vom reuși să trecem la normalitate, adevărul este că după 15 mai, când s-a ridicat starea de urgență, am intrat imediat într-o altă etapă și anume în starea de alertă. Pandemia nu se sfârșise după două luni și nici nu avea să se sfârșească prea curând. La un an și jumătate de la apariția virusului, încă ne luptâm împortiva lui, încă suferim pentru normalitate și pentru pierderile, atât economice, cât și psihice sau de sănătate, cauzate de pandemia de coronavirus.
Să vorbim într-o primă fază despre economie. Devastată de coronavirus, economia țării noastre este foarte precară. Aceasta a scăzut în anul 2020 cu 3,9% față de anul precedent, scrie ziarul adevărul. Deși analiștii estimează o creștere considerabilă anul acesta, pandemia și-a pus amprenta pe economia României.
Cel mai mult de suferit, de la începutul pandemiei și până în prezent, a avut industria HoReCa.
Odată intrați în carantină, turismul, care este legat direct de industria HoReCa, a cunoscut o diminuare semificativă, întrucât călătoriile de relaxare erau interzise. Așadar, spațiile de cazare, restaurantele, barurile, cafenelele și agențiile de turism au avut o reducere de aprovimativ 70% a încasărilor, arată ziarul adevărul. Mai mult, pandemia a afectat atât de mult această industrie încât unele spații au fost inchise definitiv, un sfert din angajații din HoReCa pierzându-si locurile de muncă.

Indicele economic al industriei auto a cunoscut, de asemnea, o scădere considerbilă. Cinci miliarde de euro, „cât cifra de afaceri a celei mai mari companii din România”, au fost pierderile înregistrate de această industrie, notează adevărul. Este într-adevăr de așteptat, oamenii cât timp au stat mai mult în locuințele lor, au investit mai mult în confortul de acasă. Cum plimbările și vizitele au fost limitate și restricționate, interesul pentru automobile sau autovehicule s-a diminuat. De aceea, construcțiile și renovările au fost în vogă în anul pandemic 2020. Fie și dacă schimbai culoarea într-o cameră sau rearanjai mobilierul, fie că e vorba despre lucrări mai complexe, cetățenii români și-au mutat interesul în anul 2020 de la autovehicule la căminele proprii.
Comportamentul de consum al românilor s-a modificat și acesta pe fundalul pandemiei. Dacă înainte de pandemie o sumă considerabilă se cheltuia pe materiale textile sau încălțăminte, restricționarea activității mall-urilor a adus o scădere de circa 8-13% acestor vânzări. Aceeași poveste se aplică și carburanților. Limitarea deplasărilor a făcut posibilă o scădere notabilă acestui tip de produs. Pe de altă parte, au crescut vânzările de medicamente, electonice și mobilă, scrie adevărul.
Așadar, anul 2020 impactat de pandemia de coronavirus a adus schimbări marcante în rândul economiei României.