Frumusețea, un concept atât de abstract și greu de definit, a circulat de-a lungul timpului sub diverse standarde. Trecând prin forme diferite ale corpului unei femei, de la o siluetă suplă cu talie înaltă și umeri mici, reprezentativă pentru perioada egiptului antic, la forme pline, cu sâni voluptoși, talie mare și șolduri late, precum era in perioada renașterii, la trupuri masculinizare specifice anilor 20’, la talie subțire, cu sâni și șolduri mari ca în perioada de aur a Hollywood-ului, la trupuri înalte și extrem de slabe, chiar anorexice din anii 90, până la modelul din zilele noastre, care ilustrează femeile cu sâni voluptoși, posterior voluminos, dar în același timp slabe, standardele de frumusețe au reprezentat o mare provocare pentru femeile din toate timpurile.

 Deși termenul de  frumusețe diferă de la om la om, concretizând că ceea ce e frumos pentru mine, poate fi neplăcut pentru tine, aceste standarde de frumusețe feminină au continuat să apară în fiecare epocă, iar unele femei făceau, și fac în continuare, eforturi solide să ajungă la „feminitatea absolută”.

 În ceea ce privește perioada contemporană, standardele de frumusețe par a fi mai dificile ca niciodată. O femie care respectă aceste standarde ar trebui să fie atât slabă, cu o talie minusculă, cât și cu forme pronunțate, siluetă destul  de greu de obținut. Pe acest motiv, operațiile estetice au devenit o modalitate comună de a-ți modela trupul în funcție de cum consideră societatea că ar trebui să arate o femeie perfectă. Altfel, un trup de asemenea manieră este prea puțin probabil să poată fi dobândit de o femeie.

Un model care ilustrează foarte bine cum arată frumusețea din zilele noastre este Kim Karashian. Vedeta americană prezintă constant trupul ei considerat perfect, pozând în tot felul de ipostaze care să-i etaleze corpul într-o lumină bună și demnă de urmat. Rețelele de socializare sunt așadar mediul propice viralizării unui astfel de trup, aducând la cunoștință unei majoritați semnificative de utilizatori de internet, cum ar trebui să arate o femeie astăzi.

 Viralizând un asemenea concept al frumuseții poate afecta grav viața adolescentelor. Evoluția tehonolgiei și intensificarea traficului de Internet, mai ales în ceea ce privește tinerele adolescente, creează condițiile potrivite pentru dispersarea și impunerea standardelor de frumusețe. Dat fiind faptul că mintea adolescentelor este crudă, acestea consideră părerea vedetelor unanimă și încercă din răsputeri să arate precum idolii lor. Acest fapt aduce consecințe grave, căci încercările eșuate artarg de multe ori probleme de sănătate, depresie sau alte manifestări comportamentale anormale.

 Cu toate acestea, deși există riscuri de sănătate încercând să ajungi la nivelul standardelor contemporane de frumusețe feminină, acestea par a fi mai puțin agresive. În comparație cu anii 90, spre exemplu, când femeile considerate frumoase erau cele cu trup aproape anorexic, fapt care le provoca pe cele mai multe dintre acestea să recurgă la înfometare, acum, kilogramele nu mai sunt atât de relevante. Deci, din acest punct de vedere, frumusețea contemporană este socotită a fi mult mai puțin dură decât în epocile anterioare.

 Totuși, frumusețea este relativă. Deși societatea impune un anumit trend, cel mai esențial lucru este să te simți tu frumos în corpul tău.